„The Seed of the Sacred Fig”, premiat anul acesta la Cannes, va deschide cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film ANONIMUL

„The Seed of the Sacred Fig”, în regia lui Mohammad Rasoulof, va putea fi văzut în premieră națională în deschiderea celei de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL imediat după Selecția Oficială de la Cannes unde fost distins cu Premiul Special al Juriului și Premiul FIPRESCI
Filmat clandestin, „The Seed of the Sacred Fig” detaliază procedura de cercetare a judecătorului Iman care se confruntă cu o stare de paranoia pe fondul tulburărilor politice din Teheran. Când arma lui dispare, acesta își suspectează soția și fiicele,impunând măsuri draconice care tensionează legăturile de familie în timp ce regulile societății se prăbușesc „într-o dramă ce se transformă în ceva aproape uluitor” observau cei de la The Guardian, iar Juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film motiva că este „o poveste curajoasă prinsă în conflictul dintre tradiție și progres, relatată într-un mod foarte puternic și imaginativ.”
Rasoulof a fugit anul acesta din Iran, chiar înainte de Festivalul de la Cannes, fiind vizat de autoritățile iraniene încă din 2010, când a fost arestat pentru prima dată împreună cu Jafar Panahi (regizor și scenarist) pentru că a filmat în secret un film. După ce a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare acesta a ieșit în cele din urmă, pe cauțiune, doar pentru a-i fi interzis să părăsească țara în 2017. A fost arestat din nou în 2022 când a petrecut luni întregi în notoria închisoare Evin, după care a primit o pedeapsă de opt ani. În 2024 a decis, în sfârșit, să fugă din țara natală și a cerut azil în Germania unde a obținut între timp și cetățenia.
„Având în vedere că este una dintre cele mai importante voci care relatează starea precară a țării sale și că viața și securitatea sa atârnă în echilibru cu fiecare nou film, este greu să ni-l imaginăm în acest moment pe regizor făcând altceva.” scriau cei de la The Hollywood Reporter.
Filmul este distribuit în România de Bad Unicorn și va putea fi văzut în premieră națională la Sfântu Gheorghe pe 12 august.
În programul ediției de anul acesta a festivalului va fi arătat și „Trei kilometri până la capătul lumii”, cel mai nou film semnat de Emanuel Pârvu, selectat și el în Competiția Oficială la Cannes și distins cu Queer Palm. 
 
Filmat la finalul anului trecut la Sfântu Gheorghe și Dunavăț, lungmetrajul va putea fi văzut în avanpremieră la ANONIMUL, în prezența echipei, înainte de lansarea în cinematografe prevăzută pentru data de 11 octombrie 2024.

Rephrase with Ginger (Ctrl+Alt+E)

În programul ediției de anul acesta a festivalului va fi arătat și „Trei kilometri până la capătul lumii”, cel mai nou film semnat de Emanuel Pârvu, selectat și el în Competiția Oficială la Cannes și distins cu Queer Palm. 
 
Filmat la finalul anului trecut la Sfântu Gheorghe și Dunavăț, lungmetrajul va putea fi văzut în avanpremieră la ANONIMUL, în prezența echipei, înainte de lansarea în cinematografe prevăzută pentru data de 11 octombrie 2024.

 

 

Adi își petrece vara în satul său natal din Delta Dunării. Într-una din seri este atacat pe ulița satului, iar de a doua zi lumea îi este dată peste cap. Părinții nu-l mai pot privi ca înainte și liniștea aparentă a satului începe să se sfărâme. „În acest studiu claustrofobic prejudecățile personale și instituționale încolțesc un membru al unei comunități, considerat un ciudat de aceasta. Dacă briza s-ar stinge doar pentru o secundă, s-ar putea să auzi ritmul interior al lui Adi numărând încordat spre șansa sa firavă la libertate.” scria Guy Lodge pentru Variety imediat după premiera mondială de pe croazeta franceză
Tot în afara competiției și înainte de lansarea în cinematografe va putea fi văzut și filmul regizat de Adi Voicu, „Captura” – distins la Sofia IFF cu Premiul Special al Juriului. Acțiunea filmului este plasată în anul 2019 când imagini televizate arată protestatarii invadând centrul Bucureștiului. Sentimentul eliberării din propria lui captivitate îl determină pe Sami să ia contact direct cu realitatea. Ascuns în spatele camerei de filmat acesta devine victima jandarmilor care tocmai au eliberat Piața Universității, iar trecerea neașteptată din planul virtual în cel real, îi determină schimbarea radicală a percepției asupra propriului univers.
Cel mai nou film semnat de Andrei Cohn, „Săptămâna Mare”, a avut premiera mondială în secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Filmul produs de Mandragora este cel de-al treilea lungmetraj al regizorului, cunoscut deja publicului pentru: „Acasă la tata”, lansat în 2015 și „Arest” în 2019. Suntem undeva pe la 1900, în România, în Săptămâna Mare. Relația tensionată dintre cârciumarul evreu Leiba și Gheorghe, servitorul său, ajunge la un punct culminant care aduce despărțirea lor. Mândru și violent, Gheorghe îi promite lui Leiba răzbunare în noaptea de Paști. Amenințarea lui Gheorghe, în mediul antisemit al satului românesc de la începutul secolului al XX-lea, îl tulbură pe Leiba și derapajul lui psihologic îl transformă din victimă în agresor. „Ajutat de interpretările excelente ale celor doi actori principali, filmul reușește să devină o binevenită meditație relevantă și universală asupra xenofobiei” scriau cei de la Cineuropa.

 

În lungmetrajul documentar „Alice On & Off”, prezentat în premieră la Sarajevo IFF în 2023, regizoarea Isabela Tent se întreabă cum poți să înveți pe cineva să iubească dacă nimeni nu te-a învățat pe tine. Alice o fată neiubită, captivă în existența unei mame tinere, se îndrăgostește pe la 16 ani de Dorian, care a sărit de 50. Deși se căsătoresc și au un fiu, Aristo, ecourile familiare ale propriei sale copilării dificile ies din nou la iveală. Într-o dinamică familială în care este forțată să asigure singură subzistența, Alice recurge la videochat și își ignoră aspirațiile artistice, în timp ce se luptă cu adicţia. Filmul este un portret intransigent al traumei transgeneraționale, în care Alice se zbate să fie prezentă în viața lui Aristo, să-și urmeze visurile și să se regăsească.
O altă avanpremieră din programul în afara competiției este filmul Ruxandrei Gubernat, „Vis.Viață”, care urmărește trei adolescenți în ultimii ani de liceu, înainte, în timpul și după Covid. În timp ce își fac planuri să plece din România după ce termină liceul, Una – o actriță, Habet – un trapper și Ștefania – o activistă de mediu, se găsesc prinși între drame și dileme legate de viitor. Cum le va afecta planurile tot ce se întâmplă în jurul lor?
Semnat de Călin Peter Netzer și prezentat în premieră mondială în selecția celei de-a 27-a ediții a Festivalului Tallinn Black Nights, „Familiar” este un film despre un regizor care își investighează propria familie, forțând accesul la cel mai fragil moment din existența ei. Dragoș cercetează emigrarea familiei sale cu ajutorul fostei iubite. Colaborarea îi apropie pe cei doi, dar complică relația acestuia cu logodnica sa. Pe măsură ce Dragoș se adâncește în trecut, secrete ies la iveală, ducând la dezvăluiri despre legături surprinzătoare cu Securitatea și relația lui cu părinții se degradează treptat, în ciuda dorinței sale de a folosi acest film pentru a vindeca vechi răni.
Cu binecunoscutul umor de situație în stilul Cristi Puiu, filmul „MMXX” „ne cufundă direct în viața personajelor sale, refuzând indicii convenabile și lăsându-ne să navigăm singuri în labirintul său încărcat adesea cu înțelesuri evazive” (Screen International) și ne prezintă patru momente în timp care surprind rătăcirile unor suflete blocate la răscrucea istoriei. Oana Pfifer, o tânără terapeută, vizibil distrasă din motive necunoscute, se strecoară puțin câte puțin în plasa chestionarului pe care clienta sa ar trebui să îl completeze. Mihai Dumitru, fratele ei mai mic, îngrijorat de pregătirile pentru aniversarea sa și fără să-și dea seama cât de nepotrivite sunt pretențiile sale, se trezește prins într-o poveste mult mai mare decât poate duce. Septimiu Pfifer, soțul Oanei, îngrijorat de starea de sănătate în legătură cu o posibilă contaminare cu SARS COV 2, ascultă o poveste stranie în care a fost prins colegul său de la ambulanță în urmă cu mult timp. Narcis Pătrănescu, inspector la brigada de crimă organizată, tulburat de moartea recentă a unuia dintre colegii săi, se trezește prins într-o poveste întunecată în timp ce interoga o tânără.
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire. Alex, personajul principal din „Visul”, e un artist ocolit de succes, înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină. Trimis la un penitenciar de maximă siguranță să regizeze o piesă de teatru, alege o scenă din ’Visul unei nopți de vară’, a marelui Shakespeare. În fața eforturilor hoților semianalfabeți de a-și depăși limitele, Alex realizează că este prizonier în propria viață. La rândul lor, deținuții fac totul pentru a fi selecționați în cadrul festivalului de teatru din penitenciar, știind că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada…
Tot în afara competiției va putea fi văzut la ANONIMUL, de către copii de toate vârstele și „Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, care prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri. Viziunile lor au fost extinse și aduse la viață de un grup transdisciplinar de artiști, arhitecți, peisagiști, educatori, psihologi, devenind veritabile ’utopii tangibile’ inserate în film.
Rezultatul este un documentar inovator axat pe gândirea creativă a copiilor cu privire la viitorul societății pe termen lung. Pentru realizarea sa s-au folosit în premieră tehnologii noi valorificate în cadrul jocurilor video sau soft-uri de machine learning și inteligență artificială pentru a prototipa un număr restrâns de viziuni din film, devenind astfel primul film românesc care valorifică aceste tehnici.
Filmele din cadrul secțiunii non-competiționale sunt distribuite în România de: Independența Film (Trei kilometri până la capătul lumii), Axel Film (Captura), Mandragora și Iadasarecasa (Săptămâna Mare, MMXX), Luna Film (Alice On & Off), Manifest Film (Vis.Viață), Parade Film (Familiar), Bold Film Studio (visual) și Studioset & Asociația StoryScapes (Guvernul Copiilor 2).
Off-Competition RO, ANONIMUL XXI
„Trei kilometri până la capătul lumii” – regia Emanuel Pârvu,
„Captura” – regia Adi Voicu,
„Săptămâna Mare” – regia Andrei Cohn,
„Alice On & Off” – regia Isabela Tent,
„Vis.Viață” – regia Ruxandra Gubernat,
„Familiar” – regia Călin Peter Netzer,
„MMXX” – regia Cristi Puiu,
„Visul” – regia Cătălin Saizescu și
„Guvernul Copiilor 2” – regia Ioana Mischie.