MICHEL FRANCO RECOMPENSAT CU TROFEUL ANONIMUL, LA CEA DE-A 14-A EDIȚIE A FESTIVALULUI

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale.

„Festivalul ANONIMUL este un festival totalmente diferit, nu am văzut niciodată oameni venind să vadă filme într-un asemenea loc, cu o asemenea dragoste pentru cinema. Nu știu dacă acest Trofeu poate fi acordat de două ori, dar ați putea să mi-l oferiți din nou în 20 de ani, dacă fac același gen de filme”, a spus Michel Franco, în cadrul Galei de Deschidere ANONIMUL 14.

Gala a fost urmată de proiecția în premieră în România a filmului APRIL’S DAUGHTER/LAS HIJAS DE ABRIL, câștigătorul Premiului Juriului Un Certain Regard, la Cannes 2017. Festivalul ANONIMUL îi dedică anul acesta un program special regizorului mexican, Michel Franco, în cadrul căruia vor fi proiectate lungmetrajele: Daniel y Ana/Daniel & Ana – nominalizat la Camera d’or la Cannes 2009, Despues de Lucia/After Lucia – câștigător al Premiului pentru Cel mai bun film – Un Certain Regard, Cannes 2012, Chronic și April’s Daughter/Las Hijas de Abril, alături de A Los Ojos/Through The Eyes, co-regizat împreună cu sora lui, Victoria Franco, și de cele două lungmetraje produse de el: 600 Millas/600 Miles, în regia lui Gabriel Ripstein – Premiul pentru debut la Berlinale 2015 și Desde Alla/From Afar, în regia lui Lorenzo Vigas – câștigătorul Leului de Aur la Veneția, în 2015. Regizorul Michel Franco va susține, joi, 10 august o amplă sesiune de Q&A, după proiecția Chronic – recompensat cu Premiul pentru Scenariu la Cannes, 2015.

Ludmila Cvikova, selectorul Competiției, a prezentat cele șase titluri din Competiția de lungmetraj în cadrul Galei de Deschidere, competiția debutând luni, 7 august, cu Burning Birds, în regia lui Sanjeewa Pushpakumara. Gazda serii a fost actorul Alec Secăreanu.

ANONIMUL 14 se va desfășura în perioada 7- 13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
SILVA prezintă ediția a 14-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Cineaștilor din România și Consiliul Județean Tulcea.

Sponsor principal: Vodafone România
Sponsori: HBO România, TNT România

Parteneri principali: Green Village, Green Dolphin Camping, TUI TravelCenter, Eurolines, Nova Travel, IT Smart Distribution

Parteneri: Cultura Zâmbeşte susţinut de Lay’s, Bristot România, Crama Liliac, Raiffeisen Leasing IFN, Panasonic, Novotel Bucarest City Centre, Hotel Ibis Gara de Nord, Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23”, Propaganda Creative Marketing, Green Sound Team, Film Festival, iCover, Evergreen Concept, 360 Revolution, Maressia, Pepsi, Bucovina, Jagermeister, Martini, True, Domeniile Urlaţi
Maşina evenimentului: BMW
Parteneri media: Radio Guerrilla, news.ro, AaRC.ro, Revista FILM, Ziarul Metropolis, Decât o Revistă

13.8.2017
 

Add comment