“INCOMPRESA”/ “MISUNDERSTOOD”, FILMUL REGIZAT DE ASIA ARGENTO, VA FI PREZENTAT ÎN PREMIERĂ LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM INDEPENDENT ANONIMUL 2014 ÎN CADRUL PROGRAMULUI “ACTORI ÎN SPATELE CAMEREI”

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București, în cadrul secțiunii “Actori în spatele camerei”.


Filmul spune povestea Ariei (Giulia Salerno), o fetiță de 9 ani, prinsă în mijlocul conflictului dintre părinții ei (Charlotte Gainsbourg și Gabriel Garko) care se despart. Aruncată de la familia mamei la cea a tatălui, Aria este mereu pe drumuri alături de prietenul ei cel mai bun, motanul Dac.

Filmul este inspirat din copilăria Asiei, dar nu este unul autobiografic, și a fost catalogat de către Huffington Post drept un “triumf asupra unei copilării nefericite”.
Deși în limba engleză filmul Asiei Argento se intitulează la fel cu cel al celebrului regizor italian Luigi Comencini, “Misunderstood” (în italiană “Incompreso”, realizat în 1967), asemănările se opresc aici, spune Asia, care, altminteri, a plâns la filmul lui Comencini, pe care l-a văzut prima dată în copilărie, apoi l-a revăzut înainte să se apuce de propriul film.


Despre Charlotte Gainsbourg, care interpretează rolul mamei Ariei în “Incompresa”, Asia a declarat că este cea mai potrivită persoană: “În copilărie am văzut “L’Effrontée” și m-am îndrăgostit de ea. Întotdeauna am văzut-o ca pe o soră sau, mai degrabă, ca pe o soră de suflet. În cadrul unui interviu pe care l-am acordat cu ocazia lansării primului film regizat de mine, “Scarlet Diva”, am fost întrebată cine ar putea interpreta rolurile mele dacă într-o zi nu aș mai putea juca în filme. Am răspuns: Charlotte Gainsbourg. Iată, așadar, că visul mi-a devenit realitate. Charlotte este generoasă, sensibilă, frumoasă; totul este poezie cu ea. Am avut noroc să o întâlnesc pe platoul de filmare al lungmetrajului lui Yvan Attal, “Do not Disturb”.”

Genericul de început, precum și cel de final al lungmetrajului “Incompresa”/ “Misunderstood”, este semnat de Brian Molko, celebrul solist al formației de rock alternativ Placebo.

Asia Argento este fiica regizorului italian Dario Argento și a devenit cunoscută mai întâi pentru rolurile din filme horror – “Demoni 2” (1986), “Biserica” (1989), “Trauma” (1993), “Tărâmul Morților” (2005) -, având un palmares impresionant. Argento spune că după ce a filmat cu regizorul Abel Ferrara pentru filmul “New Rose Hotel” în 1998, s-a hotărât să se lanseze în regia de film. Așa că, în anul 2000, regizează primul său lungmetraj, intitulat “Scarlet Diva”, în care joacă și rolul pricipal- o actriță aflată pe calea pierzaniei între sex și droguri. Au urmat “The Heart is Deceitful Above All Things” (2004) și o serie de scurtmetraje.

Prin prezentarea filmului regizat de Asia Argento, ANONIMUL va continua programul inițiat în 2008, intitulat “Actori în spatele camerei”. În cadrul programului, de-a lungul anilor, au fost prezentate filme regizate de Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Ben Affleck, Sean Penn, Helen Hunt, Isabella Rossellini, Sarah Polley, Kenneth Branagh, Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor, Adrian Grenier, Anthony Hopkins, Casey Affleck şi Tommy Lee Jones, Dustin Hoffman, Isabella Rossellini, precum și de actorii români Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu în cadrul Omnibus ANONIMUL 10.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal:
Vodafone România
Sponsori:
HBO România, Apa Nova România

Maşina oficială a evenimentului:
BMW

Parteneri:
FCB Bucharest, TNT Romania, VH Electronic, Asociatia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Hotel Ibis Gara de Nord,  Forum Film, Transilvania Film, Independenta Film, Chez Elvire, Acuarela, Fabrica, Contego Coffee, Shift, Ristorante Neptunus, Cafe Bar Bistro Legere, I’Velo şi GreenRevolution

Eveniment susţinut de:
Intact Media Group
Parteneri media:
Revista FILM, 24 FUN, Caţavencii, Esquire, Cosmopolitan, Cǎrtureşti, Blitz TV, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, Cinefan.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, 121.ro, sub25.ro, Ralix.ro

PROIECȚIE SPECIALĂ PE RÂUL DÂMBOVIȚA ÎN CADRUL FESTIVALULUI ANONIMUL: OMNIBUSUL ANONIMUL 10

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL vă invită miercuri, 13 august, începând cu ora 20.30, la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dâmbovița, la un eveniment special, realizat alături de Asociația Ivan Patzaichin – MILA 23.

În cadrul acestui eveniment va fi proiectat pe un ecran uriaș, aflat de o parte a râului Dâmbovița, “Omnibusul ANONIMUL 10”, un film colectiv compus din trei scurtmetraje regizate de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu. Spectatorii vor putea vedea filmul într-un spațiu neconvențional: fie din lotci sau padele amplasate în apă, fie de pe iarbă, într-un cadru special amenajat.
Omnibusul produs în 2013, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a festivalului, a fost prezentat în cadrul programului “Actori în spatele camerei” la cea de-a zecea ediție. Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi au regizat poveştile a căror acţiune este legată de locul în care s-a desfășurat festivalul timp de 10 ani, Delta Dunării. Filmările celor trei scurtmetraje au fost realizate la Sfântu Gheorghe.


Centrul de Ecoturism Rowmania, de pe Dâmbovița (segmentul de râu dintre Biblioteca Națională și Pod Unirea), este un proiect care își propune să atragă atenția asupra unui concept care nu este încă deplin înțeles și aplicat: ecoturismul.
“Cei care trăiesc în mediul urban au pierdut în mare măsură legătura directă cu natura. Scopul ecoturismului este de a-i reconecta la aceasta și de a-i face să o aprecieze altfel. Încercarea noastră de a recupera Dâmbovița – un spațiu public care, pe nedrept, și-a pierdut identitatea și frumusețea – și de a reda-o bucureștenilor se înscrie tocmai în această direcție. Vă invit, așadar, să încercați în premieră o experiență cinematografică de la luciul apei: o vizionare de film din barcă. Poți veni cu ea de acasă, noi punem la bătaie canotcile, stand up paddling-urile și lotca solară”, spune Ivan Patzaichin.


Așadar, în cadrul evenimentului de miercuri, 13 august, va fi proiectat Omnibusul ANONIMUL 10, un film colectiv compus din trei scurtmetraje regizate de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu.
Omnibusul produs în 2013, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a Festivalului, a fost prezentat în cadrul programului “Actori în spatele camerei” la cea de-a zecea ediție. Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi au regizat poveştile a căror acţiune este legată de locul în care s-a desfășurat Festivalul timp de 10 ani, Delta Dunării. Filmările celor trei scurtmetraje au fost realizate la Sfântu Gheorghe.

Detalii despre filmele care alcătuiesc “Omnibusul ANONIMUL 10”

“Un Duet”, filmul regizat de Andi Vasluianu, urmăreşte povestea unui scenarist şi a unui actor care vorbesc despre proiectele lor profesionale, dar ajung să-şi împărtaşească sentimente intime şi să-şi facă reproşuri. Cu ajutorul berii şi al vinului îşi regândesc şi derulează înapoi discuţia.
Cu: Ionuț Vișan și Mihai Calotă.


“Kazimir” (R. Dorian Boguță) locuiește într-un sat lipovenesc retras, din Delta Dunării, și este un diacon care posedă puteri tămăduitoare. Forţele binelui şi ale răului îşi fac simţită prezenţa în preajma unor turişti care au venit într-un moment total nepotrivit.
Cu: Ion Rusu, Elias Ferkin, Alexandru Papadopol, Iulia Verdeș, Vitalie Todirașcu, Ion Alici, Nicoleta Rusu, Ion Paliu.


“Retur” (R. Emanuel Pârvu) În Delta Dunării, oamenii sunt ghidaţi de credinţe arhaice, însă nici măcar pământul nu mai este în armonie cu obiceiurile lor învechite. Dezgroparea morţilor după 10 ani pentru a le spăla oasele se poate transforma într-o adevarată aventură. Deşi preotul le-a interzis sătenilor să mai sape la mormintele din cimitir, membrii unei familii din Sfântu Gheorghe decid să-l ignore.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal:
Vodafone România
Sponsori:
HBO România, Apa Nova România

Maşina oficială a evenimentului:
BMW

Parteneri:
FCB Bucharest, TNT Romania, VH Electronic, Asociatia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Hotel Ibis Gara de Nord,  Forum Film, Transilvania Film, Independenta Film, Chez Elvire, Acuarela, Fabrica, Contego Coffee, Shift, Ristorante Neptunus, Cafe Bar Bistro Legere, I’Velo şi Green Revolution

Eveniment susţinut de:
Intact Media Group
Parteneri media:
Revista FILM, 24 FUN, Caţavencii, Esquire, Cosmopolitan, Cǎrtureşti, Blitz TV, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, Cinefan.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, 121.ro, sub25.ro, Ralix.ro

“LE MERAVIGLIE”/ “THE WONDERS”, CÂŞTIGĂTOR AL GRAND PRIX LA CANNES 2014, VA DESCHIDE CEA DE-A XI-A EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FILM INDEPENDENT ANONIMUL

Inclus în Competiţia Oficială Cannes 2014 şi distins cu Grand Prix de către Juriul prezidat de Jane Campion, filmul “Le meraviglie”/ “The wonders”/ “Minuni” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti, pe 12 august.

“Le meraviglie” este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Gelsomina, cea mai mare dintre cele patru surori, este moştenitoarea desemnată a unui “regat” ciudat, construit de tatăl lor pentru a le proteja de “sfârşitul lumii”. O vară extraordinară, în timpul căreia regulile stricte, care până acum au ţinut familia unită, tind să fie încălcate: în parte din cauza sosirii lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar şi de participarea comunităţii locale la filmările unui concurs cu premii mari, “Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), prezentat de misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci).

Rolul principal, cel al Gelsominei, este interpretat de românca Alexandra Lungu, care locuieşte alături de familia sa în Italia încă din 2006. Alexandra a fost descoperită de regizoarea Alice Rohrwacher, în timpul unei ore de religie: “Nu ştiam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă ştiam că o voi recunoaşte când o voi vedea. Şi exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie. Avea 11 ani.”
Pentru rolul interpretat în “Le meraviglie” Alexandra Lungu a câştigat un premiu special din partea Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia.
Din distribuţia filmului mai fac parte: Monica Bellucci, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher, Sabine Timoteo şi Agnese Graziani.
Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat aici: http://bit.ly/1lU5d7C

Alice Rohrwacher s-a născut în 1981 în Fiesole (Italia) şi a studiat în Torino şi Lisabona. “Corpo celeste”, primul ei lungmetraj, a avut premiera la Cannes 2011, în cadrul secţiunii Quinzaine des realisateurs, şi a câştigat 4 premii la festivaluri de film internaţionale, printre care şi Premiul pentru debut la Göteborg Film Festival 2012. “Le meraviglie” este cel de al doilea lungmetraj al său.

“Le meraviglie”/ “Minuni” este distribuit în România de Transilvania Film.

Selecţia competiţiei de scurtmetraj ficţiune şi animaţie, realizată de criticul de film Irina Margareta Nistor, o puteţi găsi aici: http://www.festival-anonimul.ro/2014_line-up_ro.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal:
Vodafone România
Sponsori:
HBO România, Apa Nova România

Maşina oficială a evenimentului:
BMW

Parteneri:
FCB Bucharest, TNT Romania, VH Electronic, Asociatia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Hotel Ibis Gara de Nord,  Forum Film, Transilvania Film, Independenta Film, Chez Elvire, Acuarela, Fabrica, Contego Coffee, Shift, Ristorante Neptunus, Cafe Bar Bistro Legere, I’Velo şi Green Revolution

Eveniment susţinut de:
Intact Media Group
Parteneri media:
Revista FILM, 24 FUN, Caţavencii, Esquire, Cosmopolitan, Cǎrtureşti, Blitz TV, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, Cinefan.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, 121.ro, sub25.ro, Ralix.ro

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FILM INDEPENDENT ANONIMUL SE DESFĂŞOARĂ ÎN ACEST AN, ÎN MOD EXCEPŢIONAL, ÎN BUCUREŞTI

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se desfăşoară în acest an, în mod excepţional, în Bucureşti, în perioada 12-17 august, păstrând atmosfera din Deltă şi ideea de a te îndepărta de “betoanele urbane” ca să vezi filme bune într-o atmosferă specială.

Avand în vedere că locul de desfăşurare tradiţional al festivalului, Satul de Vacanţă Delfinul din Sfântu Gheorghe, se află în renovare şi nu va fi deschis în acest an, ANONIMUL 11 va aduce Delta şi atmosfera de Festival în mijlocul Bucureştiului, oferind într-o oază de liniste şi verde, filme, concerte, workshopuri şi discuţii cu publicul.

ANONIMUL 11 va avea loc în perioada 12-17 august la Verde Stop (Strada Barbu Văcărescu 162-164, sector 2) iar intrarea la proiecţii va fi, ca şi până acum, liberă.

Festivalul îşi păstrează şi în 2014 structura, incluzând în program panorama internaţională (filme premiate la alte festivaluri importante din 2014, omagii, retrospective), secţiunea OFF românesc dar şi programul competiţional- cu secţiunile de lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie.
Înscrierile pentru Competiţia de scurtmetraj au avut loc în perioada 31 martie-31 mai, urmând ca selecţia finală să fie realizată de criticul de film Irina-Margareta Nistor, din cele peste 450 de filme înscrise din 35 de ţări.

Competiţia de lungmetraj va prezenta şi anul acesta titlurile propuse de selectorul oficial al Festivalului, Ludmila Cvikova - Head of International Programming în cadrul Institutului de Film din Doha. Lineup-ul competiţional va fi anunţat la sfârşitul lunii iulie. Trofeul Festivalului ANONIMUL, precum şi celelalte premii, vor fi acordate în continuare în baza voturilor exprimate de către publicul prezent la Festival.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul, va avea loc în perioada 12-17 august la Verde Stop, Bucureşti.

Editia 2014

LOCUL DE DESFASURARE

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul, va avea loc în perioada 12-17 august la Verde Stop, Bucureşti.

TROFEUL ANONIMVL



Toate premiile din competitia de lung si
scurtmetraj vor fi acordate in baza votului
exprimat de public.

Anul acesta vă aşteptam în Bucureşti, la cea de-a XI-a ediţie ANONIMUL,
la Arena Verde Stop şi Cinema Studio!


Sfantu Gheorghe
Green Village
Dolphin Camping